Cortina peste sezonul 2017 al 24H Series s-a tras în Portugalia, la Algarve, unde s-a ținut prima ediție a cursei de 24 de ore de la Portimao – o întrecere ce s-a dovedit a fi o afacere italiană între Ferrari și Lamborghini.
Scuderia Praha au fost cei mai rapizi în calificări, echipajul #11 plecând din pole grație unui 1:44.524, cu doar 0,011 secunde mai rapid decât cel mai bun timp reușit de Renault-ul RS01 FGT3 cu numărul 28 înscris de GP Extreme. Cealaltă mașină a echipei din Emirate a reușit timpul de referință în categoria Am, 1:47.444. Ca și la A6-Pro, ecartul între primele două mașini a fost minim și la A6-Am, doar 0,021 secunde departajând Renault-ul de Audi-ul R8 Car Collection Motorsport #32. Matteo Malucelli și Stuart Hall au fost cei responsabili cu cel mai rapide tururi în sub-categoriile clasei A6 (Pro și Am adică), cea de-a doua fiind limitată de un timp de referință maxim sub care nu se poate coborî (înafară de un număr de tururi-joker). Avantajul mașinilor de la Am este acela că primesc mai mult combustibil.
PROsport Performance au reușit timpul-etalon la SP2 prin Charles Espenlaub care a reușit să pună în umbră modelele Porsche 991 Cup ale IDEC Sport și B2F Competition. Categoriile A6-Pro, A6-Am și SP2 au avut la dispoziție o sesiune de 45 de minute pentru a bifa tururi rapide, sesiune care a avut loc după o alta în care au intrat pe pistă doar modelele din categoriile TCR și SP3-GT4. În cea dintâi, Peugeot-ul Altran #908 a fost cel mai rapid în timp ce, la GT4, Optimum Motorsport au fost în frunte cu a lor Ginetta G55 GT4. După calificări a avut loc o sesiune de antrenamente pe timp de noapte, destinată aclimatizării cu aceste condiții a piloților care se aflau la prima cursă de acest gen.
Grasser Racing Team a preluat șefia la scurt timp după startul cursei, Milos Pavlovic trecând de Matteo Malucelli. Huracan-ul #963 plecase de pe poziția a treia, însă a reușit să se desprindă de pluton cu destulă ușurință. Astfel, după scurgerea primelor trei ore, avansul mașinii Grasser era de aproape o jumătate de minut în fața Ferrari-ului Wochenspiegel Team Monschau by Rinaldi care și-a făcut debutul în 24H Series în această primă ediție a cursei de 24h de la Portimao. Între timp, celălalt Ferrari, anume cel al Scuderia Praha, a căzut pe trei la general cu liderii clasei A6-Am, Car Collection, pe poziția a patra.
În urma Audi-ului #34 se afla la acel moment Mercedes-ul Hofor #1 și, mai în spate, Renault-ul #27, ambele beneficiind de problemele echipei Herberth Motorsport care pierduseră deja o oră la boxe din cauza unor probleme tehnice. Mai jos, la SP3-GT4, Optimum Motorsport aveau un avans liniștitor în fața unei Honde aproape identice cu varianta de stradă în timp ce, la TCR, Altran Peugeot continuau să conducă în ciuda multiplelor lupte cu rivalii din taberele Seat și Audi.
După scurgerea a alte câteva sute de tururi (pentru a totaliza 722), Scuderia Praha a trecut linia de sosire din poziția de învingători în clasamentul general, echipajul #11 format din Jiri Pisarik, Josef Kral și Matteo Malucelli având de partea lor un avans de trei bucle în raport cu Ferrari-ul #488 Wochenspiegel Team Monschau by Rinaldi. Hofor Racing au ocupat ultima treaptă a podiumului general și, totodată, s-au impus în categoria A6-Am.
Acest rezultat pentru echipajul din mașina #1 (Chantal Kroll, Michael Kroll, Roland Egimann, Christiaan Frankenhout, Kenneth Heyer) le-a adus și un șir de titluri. Astfel, Hofor și-au trecut în cont după această stagiune titlul general la piloți, titlul la piloți și echipe în ierarhia GT-urilor, titlul la piloți și echipe în A6 și titlul la piloți în A6-Am pentru Eggiman, Michael și Chantal Kroll. Aceasta din urmă a devenit și campioana clasamentului dedicat piloților de sex feminin.
Podiumul categoriei A6-Am a fost completat la Portimao de GP Extreme #27 și Car Collection Motorsport #34. Asta în timp ce, la A6-Pro, poziția a treia a fost ocupată de echipajul Konrad Motorsport #21 care a terminat pe poziția a șaptea la general. Chiar în urma lor s-a aflat un alt Huracan, cel al Grasser Racing a cărui cursă a fost ruinată de cedarea transmisiei.
La SP2, PROsport Performance s-au impus cu echipajul anglo-american din mașina #85 care a terminat la 14 tururi în fața mașinii IDEC Sport #75. Pe trei s-a clasat Ford-ul VDS Racing Adventures, echipa devenind mulțumită acestui rezultat și campioana categoriei. În același timp, Raphael van der Straten a devenit campionul din ierarhia piloților la SP2.
În ciuda superiorității clare a materialului tehnic, Optimum Motorsport nu au reușit victoria la SP3-GT4. Problemele tehnice au îngenuncheat echipa din Marea Britanie, care a trebuit chiar să schimbe motorul mașinii lor, aceasta fiind învinsă după 24 de ore de Civic-ul mult mai umil al Parkalgar Racing (cu Sir Chris Hoy în echipaj). În ciuda acestui rezultat, Optimum tot au devenit campionii la echipe și piloți la această categorie.
Altran Peugeot s-au impus în cele din urmă la TCR, dar nu prin mașina cu numărul 908 care ținuse capul de afiș în prima parte, ci prin #308 care a plecat de la coada grilei. Echipajul #908 a venit pe doi din cauza unor probleme la suspensie și a unui acroșaj în ziua de duminică. Zest Racing Engineering au terminat pe poziția a treia cu al lor Seat. Ca urmare a acestui rezultat, Team Altran Peugeot s-au impus (din nou) în ierarhia turismelor și la TCR în timp ce Mathieu Sentis, un pilot din echipajul #308, a devenit și el campionul categoriei.
Deși sezonul din 24H Series a luat sfârșit, 24H Touring Car Endurance Series (TCES) continuă, weekend-ul viitor având loc cursa de 24 de ore de la Barcelona unde Endurance Team Romania va fi prezentă în categoria SP3-GT4 cu o Ginetta G50 GT4. Mai mult, după această etapă mai este una – finala sezonului – în 24H TCES și, în plus, mai este de disputat ediția inaugurală a celor 24 de ore de la COTA. Această cursă este, însă, înafara stagiunii în acest an.
Sursă foto: 24H Series