În ciuda dezinteresului afișat de FRAS față de această ramură sportivă ce ar trebui încurajată asiduu în faza sa incipientă, competiția trebuie să crească pentru a putea emula oferta de curse existentă în oricare altă țară.
Dacă raliurile, viteza în coastă și kartingul au subzistat chiar și în cele mai crude perioade de inflație de după Revoluție, nu același lucru l-am putea spune despre cursele de circuit, capitol încheiat subit în 1989. Au trecut 25 de ani până la apariția primului circuit în România, care a atras după sine reînființarea seriei naționale de turisme.
Într-o mare de critici la adresa pistei sau a regulamentului, este foarte ușor să dai lovitura fatală unui demers absolut lăudabil și totodată necesar. Acum câteva luni, efectuam un sondaj în comunitatea online, vrând să aflu cam ce tipuri de curse ar consuma românii.
Rezultatele relevă o neconcordanță masivă între cererea și oferta de curse din țara noastră:
- Pentru cel puțin 53%, adică cei care preferă cursele de monoposturi sau anduranță, nu există absolut nimic în România;
- Iubitorii de raliuri, coastă, offroad și altele ar putea să aleagă ceva din paleta actuală;
- Sectorul turismelor este insuficient exploatat.
Raționamentul meu continuă în sfera costurilor. Închirierea unui VW Lupo pentru o etapă se ridică la 1200 Euro. Poate părea mult la o primă vedere, însă 50% sunt doar seturile de pneuri. Prin comparație, cel mai apropiat campionat de turisme este Cupa Suzuki Swift Ungaria, unde ajungem la 4000 Euro/etapă.
Socotelile indică o distanță aproximativă de 300-350 kilometri parcurși în trei zile, așadar stabilim un plafon maximal de 4 Euro/km. Dacă parcurgi mai bine de 100 de tururi, cu siguranță reușești ca pilot să ai satisfacția de a fi dat totul, stabilind cel mai bun tur de care ești capabil.
Cei pe care-i vizez prin această comparație sunt piloții de la coastă, care au efectuat 10 urcări de câte 5,2km în ultimul weekend la Rânca, în maximum jumătate de oră adunat. Costurile aferente, dacă este să aplicăm cota din turisme (pe care mulți o consideră foarte ridicată) ar fi de 208 Euro, ceea ce nu ajunge nici măcar pentru gume, d-apoi dacă mai și mergi cu o mașină închiriată.
Așadar, de ce să mergi la coastă, unde ai un timp atât de redus pe pistă, riscuri mult mai mari și rentabilitate mai redusă, dincolo de multe alte considerente legate de popularitate și viitor în curse? Vă invit la un dialog deschis, fără să apărăm inerția faptelor, bisericuțe și establishmentul.
Pentru un tânăr kartist, școlit pe circuite, nici nu mai are rost să menționăm cât de firească este tranziția înspre curse tot pe circuit, decât să ajungă într-un complet alt mediu față de cel în care s-au pregătit. Așa cum ne explicase și Francois Delecour, dacă vrei raliuri nu începi în karting, iar dacă începi în karting, n-ai ce să cauți în raliuri!
Echipa Pitstops nu are vreun interes ascuns prin campionatele din țară, însă cu toții sprijinim sincer dezvoltarea curselor de circuit și am extins acoperirea în sfera turismelor, oferindu-vă cele mai proaspete știri nu doar din seriile televizate (DTM, WTCC), ci și din alte campionate deosebit de spectaculoase, precum TCR, BTCC, V8 Supercars, Stock Car Brasil, TC 2000, STCC sau Nascar.
Ca o comparație, dacă priviți lista campionilor britanici de coastă, cei mai mulți veți recunoaște un singur nume – Andy Priaulx. De unde-l știți și pe acesta? Exact, din turisme.