Endurance Team Romania revine cu forțe proaspete la Imola

Endurance Team Romania revine pe circuitul de la Imola cu ocazia etapei a treia din 24H GT Series, cursa din italia fiind scena celei de-a doua participări internaționale a echipei în categoria GT4 după succesul repurtat în prima etapă din Romanian Endurance Series.

După ce a gustat din laurii victoriei într-o primă etapă tensionată din Romanian Endurance Series, la finele lunii aprilie, Endurance Team Romania revin în campionatul în care și-au făcut debutul internațional în urmă cu mai bine de 365 de zile. Este vorba, pentru prima dată, de revenirea pe un circuit cunoscut echipei, anume Autodromo Enzo e Dino Ferrari din San Marino, mai bine cunoscut ca Imola. Echipa are la activ un podium în cursa de 12 ore disputată aici în 2017 în clasa A2 în care a concurat cu Toyota G86 CS-V3.

Acum, provocarea este cu totul alta căci echipa aduce pe grilă aceeași Ginetta G55 GT4 care s-a luptat la victorie în etapa de la Navarra unde ETR a obținut tot o clasare pe podium. Revenirea în Italia înseamnă și creșterea efectivelor în categoria GT4 în care aleargă echipa 100% românească însă un element rămâne neschimbat: cuplul de piloți format din Fabrizio Broggi și Sergiu Nicolae. În plus, prin comparație cu etapa anterioară de la Navarra, în cursa de la Imola vor fi prezenți și concurenții din 24H Touring Car Endurance Series ceea ce împinge numărul total de echipaje angrenate la 51.

Etapa de la Imola va avea loc în weekend-ul 25-26 mai și, ca aproape de fiecare dată, va fi împărțită în două părți. Prima parte (4 ore) va începe vineri, 25 mai, la ora 16:30 (ora României) în timp ce partea a doua a întrecerii este programată pentru ora 12:30 sâmbătă. Înainte de toate acestea, vineri, vor avea loc antrenamentele libere (de la 10:15) și apoi calificările (de la 12:45). Acestea din urmă, dar și cursa, vor fi difuzată live pe YouTube și pe site-ul 24H Series.