Podium complet marca Mercedes-Benz în prima ediție a Zandvoort 12h

Zandvoort a primit în gazdă, pentru întâia dată o cursă din mai puțin cunoscuta 24H Series, un campionat centrat pe curse de anduranță multi-clasă pe distanțe lungi (de la 10 ore în sus). Peste 50 de mașini dispuse în 7 clase de performanță s-au duelat pe durata a 12 ore de cursă pe sinuosul circuit olandez, Mercedes dominând complet podiumul.

Cursa disputată în acest week-end pe circuitul Zandvoort este a treia etapă a sezonului 2014 din 24H Series și a reprezentat o victorie totală marca Mercedes-Benz, SLS-urile producătorului german ocupând întregul podium al clasamentului general după terminarea celor 12 ore de cursă. Caracteristica unică a acestei curse apare când analizăm modul în care această s-a disputat: din cauza regulamentelor împotriva zgomotului aplicate în Olanda, ce nu permit nivele de zgomot foarte mari specifice unei curse auto, pe întreg parcursul nopții, organizatorii au trebuit să împartă cele 12 ore în 2 sesiuni disputate în zile diferite. Am avut practic două curse separate, învingătorii fiind numiți la finalul cursei din ziua de sâmbătă.

Partea întâi

Vineri s-au desfășurat primele 3 ore din cursă (între orele 16.00 și 19.00), cursa fiind reluată sâmbătă dimineața la ora 10.00 când s-au disputat restul de 9 ore de cursă. După 330 de ture parcurse, Mercedes-ul SLS AMG GT3 #33 înscris de Car Collection Motorsport și sponsorizat pentru acest eveniment de Martini a trecut primul linia de sosire, la 7 ture distanță de SLS-ul cu numărul 2 înscris de Hofor Racing. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de SLS-ul cu numărul 3 înscris tot de Car Collection. Performanța echipei este cu atât mai specială deoarece echipajul format din Renger van der Zande, Mirco Schultis, Christian Bracke și Peter Schmidt a avut sarcina de a pilota ambele mașini ale echipei. Completarea performanței a venit înaintea cursei, calificările fiind dominate de SLS-urile Car Collection Motorsport plecând sâmbătă de pe prima linie a grilei de start.

Partea a doua

Hofor Racing a terminat pe prima poziție după primele 3 ore de cursă, performanță ce le-a adus pole position-ul pentru a doua cursă – sau mai bine zis a două bucată a aceleiași curse. SLS-ul cu numărul 2 a condus prima parte a cursei de duminică, având constant pe urmele sale SLS-ul #33 al Car Collection și Ferrari-ul 458 GT3 #9 al Scuderia Praha. Cele două din urmă au fost avantajate când mașina #2 a intrat la boxe cu probleme tehnice. Renger van der Zande a trecut astfel în frunte, de unde a impus un ritm neobosit căruia nimănui nu i-a putut face față, olandezul punând o tură peste întreg plutonul înainte de a intra la boxe pentru a da mașina echipierului Christian Bracke.

Olandezul nu a fost nici pe departe la fel de rapid ca și van der Zande, experimentatul Peter Kox reușind să-l depășească, intrând iarăși în același tur cu liderul. Kox era cu 2s mai rapid decât mașina din frunte, ghidându-și Ferrari-ul cu numărul 9 prin trafic cu ușurință. În cele din urmă, efortul cehului a fost răsplătit, Scuderia Praha urcând pe prima poziție grație unui pitstop efectuat de mașina #33.

Jiri Pisarik, cel ce a preluat Ferrari-ul #9 de la Kox, nu a avut prea mult noroc în frunte, fiind o victimă nevinovată a unui accident în lanț cauzat Renault-ul Clio RS înscris de DK Racing. Sonny Nielsen a pierdut mașina din mână pe linia dreaptă de dinainte de Scheivlak, lovindu-se puternic de glisiere, micul Clio cu numărul 47 fiind aruncat înapoi pe pistă chiar în fața liderului clasamentului general ce l-a izbit puternic, Ginetta #105 a Speedworks Motorsport fiind și ea o victimă colaterală. Toți piloții implicați au fost duși rapid la spitalul din apropiere, cursa fiind oprită cu Cod 60 timp de o oră.

Podium

În urma accidentului, SLS-ul #33 a urcat înapoi în postura de lider al clasamentului general. Poziția a fost păstrată până la final, proprietarul Peter Schmidt trecând linia de sosire în postura de învingător.

Pe a două poziție a terminat Mercedes-ul #2 înscris de Hofor Motorsport, mașină ce s-a oprit de fapt pe parcursul penultimei ture, Car Collection Motorsport ocupând și ultima treaptă a podiumului prin mașina #3. Pe patru s-a clasat Lamborghini-ul Leipert Motorsport #10, pilotat până la final de Jeroen Mul care, în ciuda strădaniei sale, nu a putut trece de Mercedes-ul #3. Top 5-ul a fost finalizat de o venerabilă Corvette C6.R înscrisă de V8 Racing.

Clasa SP2 a fost câștigată de Besaplast Racing Team care, cu al lor Audi TT-RS au terminat pe a 6-a poziție a clasamentului general.

Rezultatele finale complete aici (PDF).

Impresii video din cursă:

Sursă imagine: motorsport.com